Buna, sunt Eliza! Cu ce informatii te pot ajuta?

Din 2 decembrie 2024, OTP Leasing România IFN SA fuzioneaza cu BT Leasing Transilvania IFN SA, parte a Grupului Banca Transilvania. Marca OTP Leasing este folosită sub o licență temporară. Accesează secțiunea de Întrebări și Răspunsuri, pentru a afla mai multe informații.

Întreabă-ne orice

Echipa OTP Leasing este aici pentru a-ți furniza toate informațiile de care ai nevoie despre produsele de leasing financiar, contractul de leasing și oferte. Mai jos poți consulta informații despre produsele noastre.

Dacă dorești să afli și alte detalii, dar care nu sunt menționate în această listă, ne poți contacta prin email ([email protected]) sau telefonic (+4021 407 29 00, tarif normal din rețeaua de telefonie fixă, de luni până vineri, între 9.00 – 17.00).

 

Informații generale despre leasingul financiar, produse leasing financiar OTP Leasing România

  • Ce este leasing-ul financiar?

Leasing-ul financiar este operațiunea prin care o parte, denumită locator / finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părţi, denumită utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al locatarului / utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale.

Utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni, dacă părţile convin astfel şi dacă achită toate obligaţiile asumate prin contract.

  • În ce condiții pot obține un leasing financiar?

Pentru a putea beneficia de o soluționare rapidă a cererii de finanțare, este necesar să ne pui la dispoziție documentele juridice și financiare solicitate cu privire la compania pe care o reprezinți și la vechiculele / echipamentele pe care dorești să le achiziționezi. De asemenea, am gândit pentru tine și afacerea ta noi produse de leasing, cu aprobare și aplicare rapidă: Aprobare Rapidă (pentru autoturisme), Leasing Rapid (alte tipuri de vehicule), Finanțare StartUp.

  • Ce pot achiziționa prin leasing financiar?

Obiectul contractului de leasing financiar îl pot constitui mijloacele fixe ca de exemplude: autoturisme, vehicule comerciale și echipamente. Poți analiza produsele noastre, selectând din lista de mai jos:

Autoturisme

Vehicule Comerciale

Echipamente

Leasing Agricol

Startup

Aplică online

 

 Contract, facturare, încheiere proceduri  

  • Cand încep să achit ratele de leasing financiar?

Prima rata de leasing se emite în luna următoare după plata integrală către furnizor a bunului finanțat. Toate ratele se emit în funcție de oferta primită și de tipul de scadențar agreat.

  • Cum și unde pot plăti ratele de leasing financiar?

Facturile se pot plăti la casieriile OTP bank România SA din țară, și prin transfer bancar, în contul:

OTP Leasing România IFN S.A.

Cont IBAN: RO67 OTPV 1130 0016 7222 RO01

Banca: OTP Bank România S.A

  • Care este cursul de facturare pentru ratele de leasing?

Cursul de facturare este cel stablit și agreat în contractul de leasing.

  • Cum primesc şi descarc factura?

Există mai multe modalități de primirie și accesare a facturilor:

-        Prin accesarea contului de utilizator de aici: https://myleasing.otp-leasing.ro

-        Prin email, la adresa indicată la semnarea contractului de leasing

-        Prin expedierea facturii către adresa fizică de corespondență, prin intermediul Poștei Române 

  • Se pot achita rate de leasing în avans?

Da, se poate achita contravaloarea a minim 6 rate în avans în baza unei cereri semnate și ștampilate adresată către OTP Leasing România IFN SA.

  • Se poate achiziţiona bunul înainte de expirarea contractului de leasing?

Da, se poate închide anticipat contractul de leasing prin plata valorii rămase și a costurilor aferente. Transferul de proprietate se realizează dupa finalizarea acestor plăți. Închiderea înainte de termenul stabilit în contract se poate face doar după 12 luni de la activarea contractului de leasing.

  • Ce presupune activarea contractului de leasing ?

Un contract se poate considera activat atunci când se îndeplinesc următoarele condiții :

- s-a efectuat plata integrala către furnizorul ales de Utilizator

- s-a semnat procesul verbal de predare-primire a obiectului finanțat

  • Se poate modifica durata unui contract de leasing?

Da, perioada contractuală se poate modifica după cum urmează:

- se poate diminua (în cazuri de închideri anticipate sau rambursări parțiale de capital)

- se poate prelungi în baza unei cereri și a analizei financiare (e.g în situația în care se ajunge în imposibilitate de plata și sunt îndeplinite anumite condiții)

  • Se pot aduce modificări la contractul de leasing încheiat?

Da, se pot aduce modificari la contractul de leasing semnat. Aceste modificari vor fi realizate în funcție de nevoile clientului, dar tinându-se cont de îndeplinirea anumitor condiții (în funcție de situație: e.g. scurtarea/prelungirea perioadei de leasing, rambursări anticipate, cesionari de contracte de leasing, etc.)

  • Am ajuns la finalul perioadei contractuale. Ce trebuie să fac?

După închiderea contractului de leasing, documentele aferente (factura, CIV original, a 2-a cheie – daca este cazul) vor fi transmise prin curier la adresa de corespondență.

  • Când se emite factura pentru valoarea reziduală în cazul închiderii la termen a contractului?

Daca nu ai optat pentru includerea valorii reziduale în ratele de leasing, factura de valoare reziduală se emite odată cu ultima rata de leasing. Acestea au acceași data scadentă.

 

Schimbare date (personale, ale societății etc.)

  • Am schimbat sediul social, ce trebuie să fac?

Este necesar să trimiteți către OTP Leasing România IFN SA prin e-mail documentele modificate (e.g. certificatul de înregistrare, actul constitutiv, alte mențiuni). 

În acest caz te rugăm să ai în vedere ca va trebui schimbat și certificatul de înregistrare al autovehiculului.

  • Am schimbat datele societății/datele personale, este nevoie să vă înstiințez?

Da, te rugăm să ne informezi de fiecare dată când sunt realizate modificari ale datelor personale/societății și să trimiți documentele justificative care atestă (în care este înscrisă) modificarea. În acest caz te rugăm să ai în vedere că va trebui schimbat și certificatul de înregistrare al autovehiculului.

  • Vreau să schimb adresa de corespondență, ce trebuie să fac?

Ne trimiteți un e-mail la adresa [email protected] cu datele dorite, iar echipa noastră va modifica adresa de corespondența în baza de date.

Atenție că această solicitare trebuie transmisă de pe adresa de e-mail care a fost menționată în cererea de finanțare.

 

My Leasing

MyLeasing este contul tău de utilizator. Aici ai acces instant la toate detaliile de pe contractele tale de leasing:

- Ai nevoie de o împuternicire? Poți obține online din contul tău MyLeasing

- Ești la curent cu situația financiară actualizată a contractelor de leasing: Poți descărca din contul tău facturile emise. Ai acces la interogări legate de cont și situaţiile de plată a ratelor.

- Aplici online: Eliza, chatbotul echipei, îți oferă suport 24/7 și te ajută să obți instant toate estimările de costuri pentru un leasing financiar. 

Este foarte simplu să ai acces la contul tău de client MyLeasing. Accesează pagina MyLeasing și dă click pe Am uitat parola. În noua pagină trebuie să introduci adresa de email asociată contractului tău de leasing– cea care ne-ai indicat-o în cererea de finanțare. O noua parolă va fi generată și o vei primi pe e-mail.

Accesează pagina MyLeasing si dă click pe Am uitat parola. În noua pagina trebuie să introduci adresa de email asociată contractului tau de leasing. O noua parolă va fi generată și o vei primi pe email

 

Alte informații (plecare în afara, daune, pierdere documente)

  • Vreau să plec cu maşina în afara ţării. Cum ar trebui să procedez?

Este necesar să descărcați din contul My Leasing o împuternicire pentru persoana care va conduce mașina. Daca, din varii motive, acest lucru nu este posibil, puteți solicita din partea OTP Leasing România eliberarea acesteia, cu cel puțin o săptămână înainte de data plecării, prin e-mail la [email protected].

 

  • Cum procedez în cazul unei daune (avarie, furt)?

Se informează imediat societatea de Asigurări la care s-au întocmit polițele cu privire la evenimentul întâmplat. În cazul furturilor (atât parțiale, cât și totale), este obligatorie declararea acestora la Secția de Poliție în raza căreia s-a constatat dispariția bunului, în maxim 24 de ore de la data constatării dispariției. În acelaș termen de 24 de ore de la data avizării la Poliție, este necesară avizarea furtului și la Societatea de Asigurări.

  • Am pierdut placutele de înmatriculare/ certificatul de înmatriculare (talonul). Cum procedez?

Vom avea nevoie să ne pui la dispoziție o declarație notarială cu privire la pierderea placuțelor/talonului. Aceasta se transmite în original către OTP Leasing România IFN SA împreună cu o copie a cărții de identitate a persoanei declarante .

OTP Leasing România IFN SA se ocupă ulterior de toate demersurile pentru obținerea noilor plăcuțe de înmatriculare / noului certificat de inmatriculare.

  • Talonul mi-a fost reținut de Poliția Româna. Cum îl recuperez?

Se trimite procesul verbal, dovada plății amenzii (dacă este cazul) și dovada RAR pentru remedierea defecțiunii (dacă este cazul) către OTP Leasing România IFN SA în original. Echipa OTP Leasing România se va ocupa de recuperarea talonului și îl va trimite ulterior clientului.

 

 

Date contact OTP Leasing România IFN SA

  • Cum pot sa vă contactez?

Echipa OTP Leasing România este aici pentru a te ajuta când vrei să afli mai multe detalii despre finanțarea prin leasing financiar, oferte și informații despre contractul de leasing.

Adresa sediului central:

OTP Leasing România - București

Strada Nicolae Caramfil nr. 71-73, et. 5, sector 1, Bucuresti

Telefon: +4021 407 29 00

Email: [email protected][email protected][email protected][email protected][email protected]

Programul de funcţionare OTP Leasing Romania: Luni – Vineri: 09:00 – 17:00

Mai multe date de contact și informații despre echipa locală (Brasov, Cluj-Napoca, Iasi, Timișoara) poți accesa aici.

 

 

 

auto image/svg+xml mješalica traktor kamion jedrilica motor